Suporterii lui U Cluj vor să se asigure că rivala CFR Cluj nu va evolua în meciurile de pe teren propriu pe Cluj Arena.
Conducerea campioanei României a hotărât să înlocuiască gazonul de pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, astfel că în acest moment caută o variantă provizorie pentru meciurile considerate pe teren propriu. Cea mai la îndemână este, firește, chiar arena marii rivale U Cluj, dar suporterii „șepcilor roșii” nici nu vor să audă de această posibilitate.
După ce au transmis că nu se vor da în lături de la nimic pentru a îi opri pe cei de la CFR Cluj să ajungă pe Cluj Arena, ultrașii lui U au trecut la următorul nivel: au afișat mesaje amenințătoare chiar lângă stadionul din Gruia, la casele de bilete.
Fanii lui U Cluj nu concep ca rivala CFR Cluj să își dispute următoarele meciuri considerate pe teren propriu pe Cluj Arena. Ultrașii din Peluza „Șepcile roșii” au mers în seara zilei de miercuri la Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, unde au afișat două mesaje războinice.
„Someșul vreți să-l traversați / Grijă mare, să nu vă înecați” și „Când cobori din deal în vale / Ai șanse să-ti rupi picioare” sunt cele două mesaje afișate de suporterii lui U Cluj la stadionul lui CFR Cluj. Suporterii au promovat această acțiune prin intermediul rețelelor de socializare, unde au ținut să transmită un mesaj clar: „În Cluj, doar U!”.
(Sursă foto: facebook Peluza Șepcile roșii)
Un meci pe stadionul Dr. Mircea Luca în care CFR ar avea statut de gazdă nu va fi acceptat de Peluza Șepcile Roșii. U-iștii au umplut străzile Clujului și le-au transformat într-o mare furtună în alb-negru pentru ca acest stadion să existe, casa noastră. Nu suntem împotriva unei decizii, nu prevenim, nu avertizăm, vă spunem răspicat că nu acceptăm și ne asumăm orice repercusiune. – Comunicat Peluza Șepcile roșii
Un meci pe stadionul Dr. Mircea Luca în care CFR ar avea statut de gazdă nu va fi acceptat de Peluza Șepcile Roșii. U-iștii au umplut străzile Clujului și le-au transformat într-o mare furtună în alb-negru pentru ca acest stadion să existe, casa noastră.
Nu suntem împotriva unei decizii, nu prevenim, nu avertizăm, vă spunem răspicat că nu acceptăm și ne asumăm orice repercusiune.
– Comunicat Peluza Șepcile roșii
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER